Doi tineri din Ucraina au încercat să introducă în Republica Moldova peste o sută de mii de dolari fără a-i declara, după cum prevede legea. Potrivit Serviciului Vamal, cei doi erau pasageri de la cursa aeriană „Tel Aviv-Chișinău” și aterizase pe Aeroportul Internațional Chișinău, transmite IPN.
Banii nedeclarați au fost depistați în timpul controlului vamal al pasagerilor de la cursa „Tel Aviv-Chișinău”. Tinerii în vârstă de 32 de ani fost întrebați dacă au ceva de declarat, la ce au răspuns că nu transportă nimic. Însă, funcționarii vamali au supus verificării suplimentare bagajele și posesorii acestora, fiind scoși din fluxul de călători de pe coridorul verde „nimic de declarat”.
În urma controlului vamal, în bagajele ambilor pasageri au fost depistați 30 de mii și, respectiv, 70 700 de dolari.
Serviciul Vamal precizează că ambele sume, care depășesc limita permisivă de 10 mii de euro, au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. În primul caz persoana riscă să fie sancționată contravențional, iar al doilea caz este preluat de către Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.
- Cod galben de vânt puternic: rafalele vor ajunge până la 74 de kilometri pe oră
- Angajații din educație și știință ies miercuri la protest. Ei cer majorările salariale promise de la 1 septembrie
- Ratele oficiale de schimb pentru 18 august 2026
- Explozie în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Poliția suspectează impactul unui aparat de zbor
- SMS-uri false în numele Poliției. Cetățenii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile

