Air Moldova suspendă operarea zborurilor și vânzărilor de bilete începând cu data de 2 mai, în contextul în care a depus în instanță o cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei. Operatorul aerian spune că-și va relua activitatea în termen de trei zile de la pronunțarea deciziei de către instanță, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Air Moldova, cererea depusă în instanță reprezintă un plan de acțiuni ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor, inclusiv externe. Operatorul susține că investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari, bani ce ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii.
Potrivit operatorului, una din cauzele care au determinat Air Moldova să recurgă la procedura de restructurare accelerată este gestionarea companiei de stat Air Moldova până la privatizarea din anul 2018, „care poate fi caracterizată prin abuz de putere, spălare de bani și management defectuos în defavoarea companiei”.
De asemenea, pandemia COVID-19, războiul din Ucraina, pierderea destinațiilor cheie, retragerea aeronavelor de către locatori și-au pus amprenta, precum și aflarea Air Moldova pe agenda politică a țării și suportarea răfuielii politice privind afilierea companiei cu politicianul Ilan Șor. Iar Autoritatea Aeronautică Civilă este folosită drept pârghie de presiune și pedeapsă pentru Air Moldova, precum și instrumentele abuzive aplicate față de Air Moldova de către banca comercială cu care colaborează, se mai arată în comunicatul de presă al companiei.
Air Moldova susține că anulările zborurilor în masă din ultima perioadă sunt rezultatul constrângerilor din partea sistemului financiar bancar din Republica Moldova, iar ca răspuns la acțiunile întreprinse de companie au fost lansate doar acuzații publice cu caracter politic, controale inopinate cu prescripții, monitorizări și blocaje financiare.
- Consiliul European va discuta deschiderea primului grup de capitole de aderare cu Republica Moldova și Ucraina
- Tentativele de influențare a procurorilor vor fi înregistrate într-un registru special
- Primăriile vor funcționa în actuala formulă până la alegerile locale din 2027
- Mexic și Coreea de Sud au debutat cu victorii la Campionatul Mondial 2026
- Maia Sandu: Comemorarea deportărilor, o datorie față de trecut și viitor

