ALBASAT
Actualitate Societate

Piotr Comarov: Summitul CPE va deschide noi oportunități în domeniul eficienței energetice

Comunitatea Politică Europeană va deschide noi oportunități în domeniul eficienței energetice, iar summitul din 1 iunie este o platformă în plus pentru a iniția sau continua discuțiile care deja se poartă în Europa despre necesitatea interconectării țărilor, spune Piotr Comarov, expert al Alianței pentru Eficientă Energetică și Regenerabile. Opinia a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene – oportunități deschise pentru securitatea și interconectarea energetică”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Această platformă va deschide noi oportunități și ne va da noi impulsuri. Problema eficienței energetice, energiei regenerabile, optimizarea tuturor proceselor sunt pe agenda atât a noastră, cât și a Europei în general. Deja este clar că e necesar să se facă niște schimbări importante. Este necesar de a schimba status quo și în această direcție, pot spune că e o platformă foarte bună care va permite nu doar să se discute acele probleme care deja s-au adunat, dar și pentru a discuta soluțiile optime ce pot fi găsite prin colaborare”, spune Piotr Comarov.

Referindu-se la interconectarea energetică, expertul menționează că țările europene deja poartă discuții și fac demersuri în sensul centralizării sistemelor de încălzire, inclusiv între mai multe țări. „Dacă în Republica Moldova vorbim despre sistemele centralizate pentru orașe sau localității, atunci în țările europene se poartă deja discuții despre centralizarea acestor sisteme dintre mai multe țări”, spune Piotr Comarov.

Piotr Comarov consideră că Summitul Comunității Politice Europene poate avea un rol important și poate deschide noi perspective de dezvoltare durabilă a sistemului de eficientă energetică.

„În Republica Moldova încă nu sunt foarte bine dezvoltate „comunitățile energetice”, atunci cât mai multe grupuri de oameni, localități pot crea conexiuni în cadrul unei țări, pot să discute soluții eficiente și pot realiza proiecte. Cred că una dintre provocările noi ce apar pe această dimensiune ține de crearea noilor „comunități energetice” aici în Republica Moldova și conectarea acestora cu „comunitățile energetice” din Europa”, spune expertul Alianței pentru Eficientă Energetică și Regenerabile, Piotr Comarov.

Dezbaterea publică cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene – oportunități deschise pentru securitatea și interconectarea energetică” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova – CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Related posts

Mariana Țăranu: Dorința de libertate a fost una sinceră și firească

Albasat

După Recensământ, în mai multe localități se va desfășura Ancheta Postrecenzare

AlbasatTV, Nisporeni

Количество людей, инфицированных новым типом коронавируса, превысило четыре тысячи

Albasat

Leave a Comment