ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

La Nisporeni au fost inițiate activitățile de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a orașului

În data de 5 iunie curent, la Nisporeni au fost inițiate activitățile de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a orașului pentru următorii 5 ani, cu implicarea comunității, într-un proces participativ.

În cadrul ședinței de inițiere a fost agreat planul de lucru ce vizează actualizarea strategiei și discutate cerințele față de componența grupului de lucru pentru planificare strategică. Printre activitățile de bază din cadrul ședinței se enumeră: stabilirea graficului preliminar al activităților pentru perioada mai-octombrie 2023, prezentarea criteriilor de formare a grupului de lucru pentru planificarea strategică, desfășurarea unui exercițiu de cartografiere a localității pentru identificarea membrilor grupului de lucru pe zone ale localității.

Activitatea este realizată de către Institutul de Dezvoltare Urbană, cu sprijinul Programului Comunitatea Mea.

Amintim că, orașul Nisporeni se numără printre câștigătorii Programului Comunitatea Mea, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Pe parcursul derulării programului, comunitatea va fi implicată în activități și instruiri ce vor stimula îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor publice, implicarea cetățenilor în guvernarea locală, precum și creșterea veniturilor locale prin implementarea practicilor moderne de management financiar.

Related posts

Agricultorii pot solicita subvenții în avans și subvenții post-investiție

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.05.2023

AlbasatTV, Nisporeni

CC s-a pronunțat privind neconstituționalitatea unor prevederi din Codul Electoral

Albasat

Leave a Comment