Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova confirmă convocarea ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darie, la sediul ministerul rus de externe, transmite IPN.
Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului Nicu Popescu, a precizat că s-au purtat discuții cu privire la relațiile moldo-ruse în lumina recentelor evenimente. Autoritățile ruse și-au exprimat poziția cu privire la unele decizii ale Republicii Moldova. „Ambasadorul Darie a reiterat, la rândul său, poziția țării noastre și importanța respectării principiului de neamestec în treburile interne ale statelor”, a notat Igor Zaharov.
Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Externe a convocat șeful misiunii diplomatice al Federației Ruse în Republica Moldova în contextul declarațiilor unui reprezentant al Federației Ruse din Herson, teritoriu ucrainean aflat sub ocupație rusă, precum că Rusia ar putea lovi podul de la Giurgiulești. La Minister s-a prezentat secretarul Ambasadei, Anatoli Loșacov. La ieșire, el a declarat pentru presă că este vorba despre o procedură diplomatică obișnuită, la care au fost prezentate explicațiile de rigoare.
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice
- Cupa Primarului la Fotbal 2026, în plină desfășurare la Nisporeni. Zece echipe luptă astăzi pentru trofeu

