Sistemul educațional are un deficit de circa 2000 de persoane. Spre regret, doar o pătrime din absolvenții de la pedagogie merg în sistem. Pentru Ministerul Educației în următorii ani va fi o prioritate dublarea numărului de tineri care aleg să meargă în școală să predea. Obiectivele au fost comunicate de ministrului educației, Dan Perciun, într-un live, transmite IPN.
Potrivit lui Dan Perciun, dublarea numărului de tineri care aleg să facă pedagogie se va atinge prin burse mărite, facilități adiționale pentru cei mai buni studenți, dar și atragerea absolvenților de liceu pentru a alege pedagogia prin anumite instrumente și un pachet de beneficii mai bine țintit. Potrivit lui, astăzi se oferă tinerilor specialiști o indemnizație de 200 de mii de lei, dar ea nu este bine țintită, totodată nu se țin cont de anumite discrepanțe regionale privind asigurarea cu cadre didactice. De asemenea, va fi facilitat și subvenționat procesul de respecializare a cadrelor didactice.
Pe viitor se vrea crearea unei rețele de mentori la nivel național, circa 1000 de persoane, care să susțină cadrele didactice în activitatea lor. Totodată, cadrelor didactice să le fie mărit accesul la formarea continuă. Circa 35% din cadrele didactice nu dispun de grad didactic, respectiv nu beneficiază suplimente aferente gradului didactic. Aici se va interveni mai mult cu acces la instruiri.
Ministerul va tinde să îmbunătățească condițiile de studiu în fiecare școală. Ministrul spune că este un număr mare de instituții de învățământ care nu au puncte sanitare. Ministerul a alocat circa 25 de milioane de lei în acest an pentru a amenaja grupuri sanitare.
La fel, sunt necesare investiții în laboratoare. Un obiectiv este și digitalizarea, introducerea unui catalog școlar electronic, iar notele pe hârtie sa fie excluse, așa ca să nu fie obligate școlile să le aibă pe ambele. Cât privește colectările ilegale de plăți în școli, ministrul consideră că trebuie să existe mecanisme legale ca părinții care vor să contribuie la bunăstarea școlii să poată să o facă.
De asemenea, se vrea creșterea culturii democratice, participative în scoală. Este vorba de introducerea unui buget participativ, ca o școala să folosească o anumită parte din buget cum vrea ea, a mai spus ministrul.
- Aproape trei tone de orez, distruse de ANSA, din cauza conținutului ridicat de reziduuri chimice
- Operatorii care vor stoca rezervele de urgență de carburanți vor fi autorizați de Guvern
- O femeie din Moldova, victima unei escrocherii cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei
- Cod galben de vânt puternic: rafalele vor ajunge până la 74 de kilometri pe oră
- Angajații din educație și știință ies miercuri la protest. Ei cer majorările salariale promise de la 1 septembrie

