Candidatura lui Alexandr Pînzari va fi propusă Parlamentului pentru numirea în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a aprobat raportul unui proiect de hotărâre în acest sens, transmite IPN. Locotenent-colonelul Alexandr Pînzari activează în cadrul CNA din anul 2016. În prezent, ocupă funcția de șef al Direcției generale teritoriale „Nord” a CNA. Alexandr Pînzari are diplomă de licență și de masterat în domeniul dreptului, iar anterior a activat la Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit legislației, directorul Centrului Național Anticorupție este asistat de doi adjuncți, care sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea directorului, pe perioada mandatului acestuia.
- O nouă derogare de 30 de zile de la sancțiunile impuse de SUA petrolului rusesc
- Aviația rusă, mai izolată decât în perioada sovietică – zboruri directe în doar 31 de țări
- Dan Perciun, la Nisporeni: „Capitala Sportului 2026” va aduce noi investiții în dezvoltarea sportului
- Alertă OMS: Urgență globală după 80 de decese cauzate de o tulpină Ebola
- UE a trimis în Moldova încă un lot de materiale pentru combaterea poluării de pe Nistru

