ALBASAT
Actualitate Societate

Garanțiile pentru persoanele cu dizabilități rămân de multe ori pe hârtie, președinte de asociație

Radu Raicu, președinte al Asociației Persoanelor cu Dizabilități „Egalitate”, susține că persoanele cu dizabilități sunt de regulă lăsate în voia sorții, nu sunt protejate, promovate și chiar sunt discriminate. Se întâmplă deși mai multe convenții și legi internaționale și naționale le asigură dreptul la protecție. De multe ori însă garanțiile stipulate rămân pe hârtie.

Într-o conferință de presă la IPN, Radu Raicu a declarat că ocrotirea sănătății este unul din cele mai importante drepturi în Republica Moldova, deoarece viața are prioritate. Acest drept nu este respectat pe deplin în cazul persoanelor cu dizabilități. El explică că, ajungând la ușa unui cabinet pentru investigații medicale, persoanele cu dizabilități sunt nevoite să stea la coadă și, dacă vor o consultație mai desfășurată, trebuie să aștepte mai mult, chiar dacă au asigurare medicală.

Persoanele cu dizabilități care sunt angajate în câmpul muncii varsă în bugetul public național în ficare lună de la o mie la șase mii de lei pentru asigurarea medicală și, când ajung să-și programeze o consultație la medic, sunt puși să aștepte. Solicitarea asociației este ca autoritățile să prevadă o cale mai ușoară pentru persoanele cu dizabilități care au nevoie de ajutor medical.

Nici dreptul la educație al persoanelor cu dizabilități nu este respectat cum s-ar cere. În cazul copiilor cu dizabilități, care sunt 11,5 mii la număr, se omit niște lucruri. Deseori copiii cu sindromul Down, cei cu dizabilități locomotorii sau cu retard mintal nu sunt acceptați la grădiniță, fiind astfel discriminați din cauza situației lor medicale. Iar la școală, din clasa a V-a, profesorul nu mai vine la copii în clasă, ci elevii sunt nevoiți să meargă în auditorii diferite, practică periculoasă în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale întrucât crește riscul de accidentare a acestora în timpul deplasărilor, a mai spus Radu Raicu.

În Republica Modlova sunt 182 de mii de persoane sunt cu dizabilități sau 7,5% din populație.

Related posts

Igor Boțan: Ar fi de dorit ca în domeniul investigării fraudei bancare clasa politică să rămână solidară

Albasat

Igor Boțan: Intrăm într-o perioadă de stagnare, periculoasă pentru Republica Moldova

Albasat

Cursul valutar oficial la 03.07.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment