Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu i-a surprins plăcut pe copiii care au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest. Ea le-a citit un fragment din „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry și a purtat discuții cu picii împătimiți de lectură, transmite IPN.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, președinta a scris că mulți dintre copii i-au mărturisit că așteaptă cu nerăbdare începutul anului școlar. Printre ei numărându-se adevărați campioni ai lecturii, câștigători ai Maratonului de lectură organizat de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, dar și alții care abia învață a citi, dar sunt dornici să asculte povești.
Maia Sandu a menționat că s-a bucurat să vadă la Bookfest multe cărți bune și mulți iubitori de cuvânt. „Ediția din acest an pare și mai impresionantă – circa 30 de mii de volume de carte, 30 de edituri importante din Republica Moldova și România, o mulțime de lansări și discuții dintre scriitori valoroși de pe ambele maluri ale Prutului, foarte multe cărți frumoase pentru copii și adolescenți”, a scris Maia Sandu.
Președinta i-a îndemnat pe toți să-și facă timp pentru a ajunge la Bookfest, pentru a descoperi autori îndrăgiți, cărți fascinante, edituri care promovează limba română cu o dragoste și dăruire nemărginită.
În perioada 30 august – 3 septembrie 2023, la Chișinău se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Salonului Internațional de Carte „Bookfest”. Evenimentul este organizat sub patronajul președinților Republicii Moldova și României. În această perioadă vor avea loc mai bine de 90 de lansări de carte, iar vizitatorii au ocazia să-i cunoască față în față pe autori.
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei