Locuitorii capitalei din sectorul particular, precum și gestionarii fondului locativ, sunt atenționați să nu arunce deșeuri vegetale în containerele de la platformele municipale. Și anume este vorba despre iarbă, frunze uscate, resturi de plante, ramuri de la copaci sau arbuști, transmite IPN.
În contextul Campaniei de salubrizare de primăvară în municipiul Chișinău, Regia „Autosalubritate” atenționează cetățenii să respecte regulile de colectare a deșeurilor vegetale și să le depună în locurile special destinate. De asemenea, gestionarii fondului locativ sunt rugați să informeze muncitorii responsabili de salubrizare în curțile de bloc despre modul corect de stocare a deșeurilor vegetale.
Deșeurile vegetale trebuie colectate separat de celelalte tipuri de deșeuri, în saci sau recipiente speciale și depozitate lângă platformele comune de stocare a deșeurilor și nicidecum în containere. Ulterior, aceste deșeuri vor fi evacuate de operatorul specializat, fiind compostate și transformate în îngrășământ natural, care va fi folosit pentru fertilizarea solului în zonele verzi ale orașului.
De asemenea, Regia „Autosalubritate” îndeamnă șoferii să nu parcheze în apropierea platformelor comune de stocare a deșeurilor, pentru a asigura accesul și colectarea eficientă a deșeurilor.
Campania „Curățenia generală de primăvară” din municipiul Chișinău se desfășoară în perioada 4 martie – 3 mai 2024.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă