Un copil de 12 ani s-a înecat în lacul Ghidighici din localitatea Vatra, municipiul Chișinău. Totul s-a întâmplat în timp ce copilul se afla la scăldat cu un grup de prieteni.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că adolescentul ar fi intrat în lac și nu a mai fi ieșit la suprafață. Cazul a fost alertat de grupul de prieteni aflați la mal.
La fața locului au intervenit salvatorii și scafandrii din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr.1 și Detașamentului de salvatori și pompieri Buiucani. Ajunși, aceștia au început lucrările de căutare a minorului, iar în mai puțin de o oră cadavrul băiatului a fost depistat și extras la mal. Alte circumstanțe pe marginea acestui caz se stabilesc.
Salvatorii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de siguranță pe apă și în preajma bazinelor acvatice și să evite zonele care nu sunt amenajate pentru scăldat și nu dispun de stații de salvare. Scăldatul pe timp de noapte și în condiții meteo nefavorabile este interzis. Persoanele sunt atenționate să nu consume băuturi alcoolice înainte de a intra în apă. O atenție aparte va fi acordată siguranței minorilor în timpul scăldatului.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

