Tinerii Ortodocși din Basarabia și România se vor aduna pe 2 iulie, la Orhei, pentru a consolida legăturile spirituale și culturale. Evenimentul va începe la ora 9.00, cu Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, oficiată de Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, transmite IPN.
După Sfânta Liturghie, tinerii vor participa la diverse activități organizate la Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” din Orhei. Agenda include conferința spirituală „Darurile Tinereții” care va avea loc între orele 13.00-14.00. Ateliere educaționale (Limba Română și Tipăriturile bisericești; Valorile declarate și valorile asumate; Muzică patriotică și sacră; Hora și dansul popular) se vor desfășura între orele 14.00-16.00. La ora 16.30 este preconizat Marșul Tinerilor Ortodocși până la Monumentul domnitorului Vasile Lupu, iar la ora 17.00 – moment cultural și festiv.
Comunicatul de presă privind evenimentul în cauză este difuzat de către Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă Română care oferă mai multe detalii pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/bisericaorhei sau la numărul de telefon 079707501 – Pr. Sergiu Aga, coordonator.
Proiectul ,,Adunarea Tinerilor Ortodocși din Basarabia și România” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

