Angajații unei agenții de pază și protecție sunt cercetați penal, după ce au bătut un bărbat în apropierea unei stații PECO din orașul Ialoveni. Despre intentarea urmării penale anunță Procuratura raională Ialoveni, transmite IPN.
Incidentul s-a produs în seara de 26 august, ca urmare a unui conflict spontan între agenții de pază și un bărbat. Aceștia l-au lovit repetat cu pumnii, picioarele și cu mijloacele speciale din dotare.
În cadrul cauzei penale, agenții de pază sunt cercetați pentru tratament inuman și degradant. Oamenii legii urmează să elucideze toate circumstanțele comiterii faptei, pentru a stabili toate persoanele implicate și gradul lor de vinovăție.
„Procuratura nu va tolera sub nicio formă actele de tortură sau alte rele tratamente. Toate sesizările și indiciile despre astfel de fapte vor fi abordate cu maximă seriozitate, iar investigațiile se vor desfășura prompt și imparțial, în conformitate cu prevederile legale”, se arată într-un comunicat de presă al procuraturii.
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

