O femeie dintr-o localitate din raionul Ungheni a sunat la poliție pentru a-l denunța pe un bărbat care i-a oferit 1500 de lei pentru a vota în favoarea candidatului indicat la alegerile prezidențiale, dar și pentru a alege opțiunea „Nu” la referendum. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, tânărul de 26 de ani s-a dovedit a fi „liderul unei grupări criminale din cadrul organizației criminale Șor”, transmite IPN.
Urmare a perchezițiilor efectuate la el acasă, au fost ridicate probe cu privire la implicarea în săvârșirea infracțiunii de corupere. Au fost găsiți bani, copii ale buletinelor de identitate ale cetățenilor, liste cu membri de partid și simpatizanți, pliante cu lozinci împotriva referendumului republican constituțional, mai multe cartele SIM, telefoane mobile, laptopuri și o tabletă cu informații relevante anchetei. De asemenea, au fost depistate liste cu observatori delegați atât în interiorul, cât și în adiacentul secțiilor de votare, care urmau să fie remunerați pentru influențarea opțiunii alegătorilor.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru corupere electorală, iar dacă vinovăția suspectului va fi demonstrată, acesta riscă amendă de până la 55 000 de lei sau închisoare până la 5 ani.
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

