Fostul procuror-șef al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, a relatat într-un interviu pentru UNIMEDIA, din ce motiv a fost amendat în ziua alegerilor. Acesta s-a fotografiat în secție având în mână buletinul cu opțiunea de vot la vedere. Ulterior, tot în ziua scrutinului, a fost vizitat acasă de ofițeri de poliție, transmite IPN.
Ivan Diacov menționează că, după ce a votat, și-a rugat soția să-i facă un cadru la secția de votare cu buletinul de vot în mână, ca să imortalizeze momentul. Fostul procuror-șef recunoaște că a comis o greșeală, pe care și-o asumă.
Ex-procurorul Ivan Diacov a povestit că, peste o oră după ce și-a postat fotografia pe rețele de socializare, trei ofițeri s-au prezentat la poartă cu un ordin. Ofițerii l-au anunțat pe Diacov că va trebui să achite o amendă de 600 de lei pentru divulgarea votului.
Ivan Diacov a precizat că, deși a rămas nedumerit de amendă, s-a conformat. Soția i-a plătit amenda, însă fotografia nu a fost eliminată din spațiul public, a adăugat Ivan Diacov. Totuși, astăzi, 14 noiembrie, fotografia nu mai este pe pagina de socializare a fostului procuror.
- Ajutoarele sociale vor fi acordate familiilor pe baza evaluărilor individuale
- Programul deconectărilor de la curent, pregătit de principalul furnizor de energie
- Guvernul convoacă Celulă de criză din data de 26 decembrie
- Deconectări de la rețeaua de gaze, de pe 1 ianuarie, în regiunea transnistreană
- SIS: Măsuri înăsprite persoanelor controlate de Ilan Șor