Marina Tauber, deputată apropiată fugarului Ilan Șor, a rămas fără salariul de parlamentar, dar fără indemnizațiile și compensațiile care i se cuvin în această funcție. Motivul suspendării acestor plăți sunt absențele nemotivate de la ședințele plenare și de la cele ale comisiilor permanente, desfășurate de la începutul acestui an, transmite IPN.
La propunerea Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție care prevede că plățile vor fi reluate atunci când deputata se va prezenta la ședințe.
Regulamentul Parlamentului stabilește că deputatul care nu poate participa la o ședință din alte motive decât în semn de protest față de o chestiune din ordinea de este obligat să informeze Biroul permanent despre cauza absenței.
Direcția comunicare și relații publice a legislativului precizează că pe parcursul acestui an, deputata Marina Tauber nu și-a motivat absențele de la ședințele plenare și cele ale comisiilor permanente.
În vara anului trecut, Marinei Tauber i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara în dosarul cu privire la finanțarea ilegală a partidelor politice, în care deputata are statut de învinuită. Măsura a fost menținută până la finele anului. PA precizează că pe 7 ianuarie anul curent, Tauber a părăsit Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu ruta aeriană spre Istanbul, Turcia.
- Angajatorii cer soluții pentru cazarea muncitorilor străini
- Introducerea tarifelor majorate pentru pașapoarte, amânată până pe 15 octombrie
- Guvernul pregătește restructurarea a circa 160 de instituții publice și reduceri de personal de până la 30%
- Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
- Două unități de transport pentru elevi au ajuns în raionul Nisporeni

