Aproape 7000 de elevi din licee și colegii vor avea ocazia să viziteze universitățile, în perioada martie-mai, pentru a explora ofertele educaționale și a se informa despre posibilitățile de studii superioare din Republica Moldova. Aceste vizite fac parte din campania națională „Învață în Moldova”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării, transmite IPN.
De luni, 3 martie, elevi din diferite localități au început să participe la tururi ghidate în campusurile universitare. Printre primele instituții vizitate sunt universitățile „Alecu Russo” din Bălți și „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Liceenii au avut ocazia să se familiarizeze cu oferta educațională, programele de admitere și taxele de studii. De asemenea, autoritățile au subliniat faptul că aceste instituții au făcut investiții considerabile în infrastructură, cu scopul de a oferi studii moderne și competitive.
Scopul campaniei constă în promovarea studiilor în Moldova și încurajarea tinerilor să învețe în țară. „Încurajăm absolvenții liceelor și colegiilor să rămână acasă, să aplice la instituțiile de învățământ din Republica Moldova și împreună să realizăm proiectul nostru de țară – integrarea europeană”, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat al MEC.
„În ultimii doi-trei ani au fost investiți circa 350 milioane de lei în infrastructura universitară, laboratoarele au fost dotate cu echipament de ultimă generație, au fost modernizate săli polivalente și renovate cămine”, a menționat reprezentantul Ministerului Educației.
Autoritățile informează că, pe lângă vizitele organizate la universități, vor fi organizate târguri educaționale în 10 centre raionale, iar reprezentanții universităților vor ajunge la colegii și licee, pentru a-i informa pe elevi despre oportunitățile de studii în Moldova.
- Rusia mărește de 10 ori taxa pentru cetățenie, după facilitățile acordate regiunii transnistrene
- 32 de ani de la adoptarea Constituției. Maia Sandu: Ne unește prin aceleași aspirații pentru țară
- Ședința Guvernului Republicii Moldova din 29 iulie 2026
- Avansarea negocierilor de aderare, discutată de premierul Tofan cu ambasadoarea UE
- Numărul apelurilor la 112 a depășit 1,1 milioane în prima jumătate a anului

