În cadrul unei unități militare, a fost depistat un caz de deținere a drogurilor. Ministerul Apărării precizează că a informat organele competente, iar persoana suspectă de păstrarea acestora a fost reținută pentru 72 de ore, transmite IPN.
Pe acest caz a fost inițiată o investigație. Instituția de apărare colaborează cu structurile responsabile pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului respectiv.
„Ministerul Apărării condamnă orice activități ilegale în cadrul instituției și ia măsuri față de orice abatere comisă de militari, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă.
- Două unități de transport pentru elevi au ajuns în raionul Nisporeni
- Consiliul Național de Securitate, convocat de Maia Sandu, pentru a discuta criza energetică
- Ratele oficiale de schimb – 21 septembrie 2026
- Festivalul Național al Prunei – ediția a VIII-a, la Nisporeni
- Festivalul Prunei la Nisporeni: tradiții, producători și voie bună – GALERIE FOTO

