Președinta Maia Sandu a avut o întâlnire cu vicepremierul Italiei Antonio Tajani, fost președinte al Parlamentului European. Întrevederea a avut loc în marja Congresului Partidului Popular European, desfășurat în Spania, transmite IPN.
Moldova apreciază sprijinul puternic al Italiei în parcursul european, a declarat șefa statului.
„Ne propunem să consolidăm cooperarea și să obținem rezultate concrete pentru cetățenii noștri”, a concretizat Maia Sandu.
Președinta Moldovei participă în aceste zile la Congresul Partidului Popular European. În cadrul reuniunii, liderii europeni abordează consolidarea sprijinului politic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, extinderea cooperării economice și aprofundarea relațiilor bilaterale cu țările partenere.
- Benzina și motorina se scumpesc pentru a treia zi consecutiv
- Peste 20 de mii de cetățeni ruși au trecut frontiera cu Georgia într-o singură zi
- Atacurile rusești asupra Kievului s-au soldat cu 12 morți și 34 de răniți
- Sergiu Gurduza, numit ambasador în Portugalia. Mihai Mîțu va reprezenta Moldova și în Serbia și Muntenegru
- Societatea civilă cere amânarea ajustării prețurilor și suspendarea TVA la gaze

