Președinta Maia Sandu a avut o întâlnire cu vicepremierul Italiei Antonio Tajani, fost președinte al Parlamentului European. Întrevederea a avut loc în marja Congresului Partidului Popular European, desfășurat în Spania, transmite IPN.
Moldova apreciază sprijinul puternic al Italiei în parcursul european, a declarat șefa statului.
„Ne propunem să consolidăm cooperarea și să obținem rezultate concrete pentru cetățenii noștri”, a concretizat Maia Sandu.
Președinta Moldovei participă în aceste zile la Congresul Partidului Popular European. În cadrul reuniunii, liderii europeni abordează consolidarea sprijinului politic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, extinderea cooperării economice și aprofundarea relațiilor bilaterale cu țările partenere.
- Reorganizarea CFM, accelerată printr-o lege specială. „CFM Infra” trebuie creată până la sfârșitul anului
- Parlamentul a votat în prima lectură denunțarea unui acord din cadrul CSI
- Noi reguli pentru selectarea directorilor adjuncți din școli: funcțiile vor fi ocupate prin concurs
- UE trimite Nepalului 82 de tone de ajutoare și alocă încă 500 de mii de euro după inundațiile devastatoare
- Cât costă euro și dolarul astăzi? Ratele oficiale pentru 5 septembrie

