Fumatul este interzis, începând de duminică, în parcuri și pe plajele de pe întreg teritoriul Franței. Noile reguli extind interdicția și asupra zonelor din apropierea școlilor, a spațiilor deschise din jurul facilităților sportive și al bibliotecilor, precum și în stațiile de așteptare a transportului public, transmite IPN citând Digi24.
Persoanele surprinse fumând în aceste spații riscă amenzi. Deși cuantumul exact nu a fost anunțat oficial, ministra franceză a sănătății, Catherine Vautrin, a declarat anterior că sancțiunea ar putea fi de aproximativ 135 de euro.
Interdicția nu se aplică țigărilor electronice, iar fumatul rămâne permis pe terasele barurilor, restaurantelor și cafenelelor. În Franța, cunoscută ca o națiune de fumători, fumatul este interzis de mai multă vreme în școli și curțile acestora, în transportul public, spațiile publice închise, birouri și pe terenurile de joacă. Potrivit Centrului francez de Monitorizare a Drogurilor și Adicțiilor, numărul fumătorilor în 2023 era cu 30% mai mic față de anul 2000.

