Comisia Europeană a prezentat miercuri bugetul Uniunii Europene pentru perioada anilor 2028-2034, în valoare de aproape două trilioane de euro, transmite IPN.
„Aproape două trilioane de euro, sau 1,26% din venitul național brut mediu al UE între 2028 și 2034, vor sprijini ambiția Europei de a fi independentă și sigură, de a prospera în următorul deceniu”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Planul prezentat remodelează structura bugetului UE pe trei piloni: 865 de miliarde de euro pentru agricultură, pescuit, coeziune și politică socială, 410 miliarde pentru competitivitate, cercetare și inovare, 200 de miliarde de euro destinați pentru acțiune externă, dintre care 100 de miliarde bugetați pentru susținerea Ucrainei, relatează Euronews.
Totodată, României vor fi alocate 60 de miliarde de euro, potrivit comisarului european Roxana Mînzatu, citată de presa română.
Propunerea va fi negociată cu Parlamentul European și cu Consiliul UE, înainte de adoptare finală. Bugetul trebuie să intre în vigoare în ianuarie 2028.

