Accident rutier grav la intrarea în satul Rădulenii Vechi din raionul Florești. Un tânăr și pasagera sa au murit, după ce automobilul cu care se deplasau a derapat, s-a răsturnat, iar apoi s-a lovit într-un pilon electric, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, tânărul, care conducea un BMW înmatriculat în altă țară, din motive deocamdată necunoscute, ar fi pierdut controlul mașinii și a derapat, răsturnându-se. Mașina a fost proiectată într-un pilon de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferul de 31 de ani și pasagera de 21 de ani au murit pe loc.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

