ALBASAT

Pentru parlamentare, vor fi deschise 2 274 de secții de votare

ActualitateSocietate

Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie urmează să fie deschise 2 274 de secții de votare, dintre 1 973 – în țară, iar celelalte peste hotare. Cifra este mai mare, în comparație cu alegerile din toamna trecută, când au fost organizate 2 219 secții, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală precizează că din cele 1 973 de secții de votare deschise în țară, 12 sunt destinate alegătorilor din localitățile din regiunea transnistreană. Totodată, alte 301 secții de votare vor fi organizate pentru cetățenii cu drept de vot care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării.

În circumscripția electorală Chișinău, inclusiv în suburbii, alegătorii își vor putea exercita dreptul la vot în cadrul a 313 secții de votare.

Pentru a verifica online secția de votare la care sunt arondați, alegătorii pot accesa pagina https://verifica.cec.md.

Pentru alegerile prezidențiale din toamna trecută au fost organizate 2 219 secții de votare, dintre care 1 988 – pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Alte 231 de secții de votare au fost deschise în afara țării, în 37 de țări pentru alegătorii din diaspora, trei dintre acestea fiind dedicate votului prin corespondență.