ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

„Nu accepta bani pentru vot” – mesajul Poliției Nisporeni către cetățeni

Inspectoratul de Poliție Nisporeni desfășoară în această perioadă o amplă campanie de informare în raionul Nisporeni privind riscurile și consecințele implicării în activități politice ilegale.

Mesajul central al campaniei este unul ferm: „Votul e doar al tău. Fii tu cel care alege”. Prin această inițiativă, oamenii legii urmăresc să prevină situațiile în care cetățenii sunt atrași să participe la proteste contra cost sau să accepte bani, cadouri ori favoruri în schimbul votului.

Potrivit pliantelor distribuite de polițiști, participarea contra cost la proteste constituie o încălcare a legii. Plata pentru a protesta sau a lua parte la activități politice este ilegală și îi expune pe cetățeni la sancțiuni severe.

Totodată, primirea de pachete, cadouri sau alte beneficii în schimbul participării la proteste ori la acțiuni politice reprezintă, de asemenea, o încălcare a legii, iar aceste „ajutoare” sunt considerate mită electorală mascată.

Inspectoratul de Poliție Nisporeni avertizează că și promisiunea sau acceptarea de beneficii în schimbul votului (bani, bunuri, favoruri) este interzisă. „Legea îi pedepsește atât pe cei care oferă, cât și pe cei care acceptă asemenea beneficii”, se precizează în materialul informativ.

Conform legislației, amenzile pentru astfel de fapte pot ajunge până la 37.500 de lei, iar persoanele implicate riscă inclusiv răspundere penală.

Polițiștii îndeamnă cetățenii din Nisporeni să nu se lase păcăliți și să anunțe imediat orice tentativă de a fi atrași în proteste plătite sau de a li se oferi beneficii în schimbul votului la numărul de urgență 112.

Related posts

Alte 915 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat

Suedia propune suspendarea Rusiei din toate competiţiile sportive europene

Albasat

Alexandru Tănase: Prin acest referendum se consfințește ireversibilitatea parcursului european

AlbasatTV, Nisporeni