ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Președinții birourilor electorale din Nisporeni, instruiți pentru alegerile parlamentare 2025

Astăzi, Consiliul Electoral Nisporeni nr. 23 a organizat o sesiune amplă de informare și instruire destinată președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din teritoriu. Întâlnirea a avut scopul de a consolida capacitățile echipelor implicate în organizarea alegerilor parlamentare din acest an, cu accent pe rolul operatorilor din cadrul birourilor electorale.

Scopul instruirii:
– Asigurarea desfășurării corecte, transparente și eficiente a procesului electoral;
– Prezentarea procedurilor legale și administrative ce trebuie respectate în ziua votului;
– Familiarizarea cu măsurile de siguranță și intervenție în caz de urgență.

La sesiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Nisporeni și ai Secției Situații Excepționale Nisporeni. Aceștia au prezentat planurile de intervenție pentru asigurarea ordinii publice, măsuri de prevenire a incidentelor și riscurilor de securitate în secțiile de votare, precum și proceduri clare pentru gestionarea unor eventuale situații de urgență (incendii, evacuări etc.).

Totodată, autovehiculele destinate transportului materialelor electorale au fost supuse inspecției tehnice, pentru a asigura pregătirea logistică optimă în vederea desfășurării alegerilor parlamentare din 2025.

Această instruire reprezintă un pas important în garantarea unui proces electoral sigur și transparent pentru toți cetățenii.

Related posts

Autoritățile din Nisporeni vin cu îndemn către populație să respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19

Albasat

Nisporeni: oraşul de pe coline (05.01.2023)

AlbasatTV, Nisporeni

(LIVE) Festivalul „Mărțișor” își deschide ușile la Nisporeni. Ediția din acest an vine cu o serie de surprize

AlbasatTV, Nisporeni