ALBASAT

Vitalie Lazari, directorul Incubatorului de Afaceri din Nisporeni: „Fără sprijinul Uniunii Europene, Republica Moldova ar fi fost un stat falimentar”

ActualitateDiverseEconomieNisporeniSocietate

Republica Moldova a beneficiat în ultimii ani de cel mai consistent sprijin financiar și logistic din partea Uniunii Europene, fapt care a contribuit decisiv la menținerea stabilității economice și instituționale a țării. Vitalie Lazari, directorul Incubatorului de Afaceri din Nisporeni, subliniază că fără acest ajutor, Moldova ar fi fost într-o situație critică:

„Fără Uniunea Europeană și fără suportul pe care îl oferă Uniunea Europeană Republicii Moldova, noi deja eram un stat falimentat. Trebuie să mulțumim că ei sunt alături de noi”, afirmă Vitalie Lazari.

Potrivit acestuia, doar în perioada 2021 – prezent, peste 3 miliarde de euro au fost investite sub formă de granturi nerambursabile și proiecte în domenii vitale: energie, justiție, dezvoltare economică și reziliență instituțională. Iar în 2024 este preconizat încă un pachet masiv de sprijin financiar.

„Aceste investiții nu au precedent în istoria Republicii Moldova. Fără ele, nu am fi putut să fim sustenabili, să acoperim cheltuielile statului și să ne dezvoltăm mai departe”, explică Lazari.

El a oferit și exemple concrete ale impactului pe care îl are integrarea europeană asupra economiei naționale. Acordul de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) a permis accesul direct al produselor autohtone pe piețele europene, iar exporturile moldovenești au crescut cu aproximativ 80%.

Totodată, investițiile și relațiile comerciale cu UE rămân dominante: 86% din investițiile străine directe din Republica Moldova provin din Uniunea Europeană, iar 58% din totalul remitențelor sunt transferate de cetățenii moldoveni care lucrează în țările UE.

Vitalie Lazari consideră că aceste cifre arată clar rolul esențial pe care îl joacă Uniunea Europeană în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova: „Rolul Uniunii Europene și impactul ei sunt semnificative pentru dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova”, concluzionează directorul Incubatorului de Afaceri din Nisporeni.

Declarațiile lui Vitalie Lazari au fost făcute în cadrul unui podcast realizat în studioul ALBASAT, parte a proiectului „Mass-media locală în sprijinul promovării imaginii Republicii Moldova, valorilor europene și a democrației”. Proiectul are ca scop informarea corectă a publicului și promovarea valorilor europene în comunitățile locale, oferind o platformă pentru dezbateri, exemple pozitive despre integrarea europeană și modele de implicare civică.