ALBASAT
Actualitate Societate

BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

Republica Moldova a primit finanțări în valoare totală de 508 milioane de euro anul trecut din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Potrivit instituției financiare, sprijinul acordat este aproape dublu față de cel oferit în 2024, și a fost oferit pentru dezvoltarea a 19 proiecte, transmite IPN.

Prioritățile investiționale s-au concentrat pe trei direcții principale. Primul pilon vizează dezvoltarea securității energetice prin diversificarea surselor de aprovizionare. Al doilea presupune modernizarea infrastructurii rutiere pentru a consolida legăturile cu România și Ucraina, iar al treilea urmărește creșterea competitivității sectorului privat.

În prezent, 67% din portofoliul BERD în Moldova este direcționat către infrastructura sustenabilă, iar restul sprijină sectorul corporativ și instituțiile financiare.

Directorul BERD pentru Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi, a subliniat că acest nivel record de activitate reflectă sprijinul băncii pentru eforturile de reformă în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

BERD a investit în 196 de proiecte din Republica Moldova de la începutul activității sale în țară, în 1992. Valoarea totală a investițiilor se apropie de trei miliarde de euro.

Related posts

1.620 de cazuri noi de COVID-19 şi 20 decese, înregistrate în R. Moldova

Albasat

Бесплатный транспорт приносит муниципалитету ежедневные убытки в объёме 1,7–2 млн. леев

Albasat

Pensiile vor fi indexate cu 15% la 1 aprilie

AlbasatTV, Nisporeni