ALBASAT

BNM majorează rata de bază pentru principalele operațiuni de politică monetară la 7,5%

ActualitateEconomie

Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0,5 puncte procentuale, până la 7,5% anual. Potrivit instituției, decizia a fost luată pe fondul evoluției ascendente a inflației și al necesității menținerii unei politici monetare restrictive. Hotărârea a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM în cadrul ședinței din 6 august, transmite IPN.

Totodată, BNM a majorat rata dobânzii la creditele overnight la 9,5% anual, iar rata aplicată operațiunilor repo la 7,75%. Rata dobânzii la depozitele overnight a fost stabilită la 5,5% anual. Nivelurile rezervelor obligatorii au rămas neschimbate: 18% pentru mijloacele atrase în lei moldovenești și valută neconvertibilă și 26% pentru cele în valută liber convertibilă.

Banca Națională motivează decizia prin persistența presiunilor inflaționiste, menționând că rata inflației este estimată să continue să crească până la sfârșitul anului. Potrivit prognozelor actualizate, inflația va reveni în intervalul țintă al BNM abia în trimestrul al III-lea din 2027.

BNM susține că majorarea ratei de bază va consolida măsurile de combatere a inflației și va contribui la ajustarea treptată a condițiilor monetare.

În luna iunie, rata anuală a inflației a fost de 6,51%, iar media trimestrului al doilea a ajuns la 6,68%. Evoluția a fost determinată, în principal, de scumpirea carburanților și a serviciilor de transport, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Pentru 2026 și 2027, BNM estimează o inflație medie anuală de 7,2% și, respectiv, 6,2%. Instituția avertizează că riscurile rămân ridicate, fiind influențate de evoluțiile regionale, prețurile la energie, condițiile meteorologice, ajustările tarifare și incertitudinile privind producția agricolă.