ALBASAT
Actualitate Societate

A ars de viu în propria casă. O lumânare ar fi provocat incendiul, anunță IGSU

Un bărbat de 87 de ani a decedat într-un incendiu izbucnit într-o casă de locuit din municipiul Orhei. Serviciile de urgență au fost alertate de vecini, care au observat fum dens de sub acoperișul casei. Ajunși la locul incendiului, pompierii au găsit cadavrul parțial carbonizat al proprietarului. Tragedia s-ar fi produs din neatenție la utilizarea focului deschis, transmite IPN.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat joi, în jurul orei 22:00. Au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să lichideze focul la ora 23:01. Flacăra a distrus bunuri materiale din două camere din interiorul casei.

„Se presupune că focul a izbucnit cel mai probabil de la o lumânare sau o candelă lăsată aprinsă, întrucât focarul a fost stabilit în locul unde ele se aflau. Astfel, versiunea de producere a arderii este „neatenția la utilizarea focului deschis”, precizează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Oamenii sunt rugați să fie prudenți atunci când utilizează lumânări sau candele, să le amplaseze în locuri sigure, îndepărtate de haine și alte materiale combustibile, monitorizate, iar pe parcursul nopții să le stingă. O atenție sporită trebuie acordată oamenilor în etate.

De la începutul acestui an s-au produs 1513 incendii, în care au decedat 90 de persoane, inclusiv trei copii.

Related posts

Новый антирекорд: подтвердились 632 новых случая COVID-19

Albasat

Octavian Țîcu: PUN merge singur în alegeri. Punct

Albasat

95% dintre cetățeni cred că reforma justiției e crucială pentru integrarea în UE, studiu

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment