ALBASAT
Actualitate Societate

A comandat omorul finului. Motivul – ratele de schimb valutar

Proprietarul unui schimb valutar din Căușeni a fost condamnat la 10 ani închisoare, după ce a comandat omorul finului său de cununie. Ultimul deținea un schimb valutar în oraș, iar nemulțumirea nașului era că stabilea rate de schimb dezavantajoase afacerii lui, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că omorul a fost comandat în anul 2016, iar killerul urma să primească 5000 de dolari. Cu acest scop, inculpatul, în vârstă de 60 de ani, a discutat cu un fost condamnat, căruia i-a și dat bani în avans, pentru pregătirea omorului.

Totuși, persoana, care ar fi urmat să execute omorul, l-a denunțat la poliție. Inculpatul a fost reținut într-o pădure din afara orașului, atunci când a venit la întâlnirea cu pretinsul asasin. Ultimul urma să-i prezinte dovada crimei, – corpul neînsuflețit al finului, – ca să primească cei 5000 de dolari.

În momentul reținerii, inculpatul avea un baston, care, la deschiderea mânerului din interior, avea o lamă de cuțit cu lungimea de 15 cm, ce urma a fi folosită pentru verificarea presupusului cadavru.

Odată cu pronunțarea sentinței, instanța de judecată i-a interzis inculpatului să părăsească teritoriul Republicii Moldova, până la încheierea procesului judecătoresc.

Related posts

Un mort și 11 răniți, în urma unor focuri de armă trase în Minneapolis, orașul unde a fost ucis George Floyd

Albasat

Investiții în dezvoltarea infrastructurii drumurilor și a transportului din Chișinău. Totalurile anului 2022

AlbasatTV, Nisporeni

Optimizarea Inspectoratului de Stat al Muncii

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment