ALBASAT
Societate

A doua economie a Europei a scăzut în luna aprilie cu peste 20%

Economia britanică s-a contractat în aprilie cu 20,4%, comparativ cu luna precedentă, cel mai semnificativ declin lunar de când se publică aceste date, respectiv 1997, a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS), situaţia fiind creată în urma introducerii la finalul lunii martie a măsurilor destinate să limiteze pandemia de coronavirus (Covid-19), transmit DPA şi Reuters.

Scăderea PIB-ului Marii Britanii „este de aproape zece ori mai cuprinzătoare decât cel mai semnificativ declin de dinaintea epidemiei”, a explicat Jonathan Athow, statistician în cadrul ONS.

„Efectiv toate sectoarele economiei au fost afectate, cea mai semnificativă contribuţie la acest declin istoric venind de la baruri, educaţie, sănătate, vânzări auto. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat în industrie şi în construcţii, iar comerţul Marii Britanii cu restul lumii a fost puternic afectat de pandemie”, a adăugat Athow, potrivit Agerpres.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat în aprilie un declin cu 19%, pe fondul dificultăţilor cu care s-au confruntat agenţiile de turism şi hotelurile în urma introducerii restricţiilor.

Luna trecută, Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte „un scenariu ilustrativ”, potrivit căruia Produsului Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un salt de 15% în 2021. Acest scenariu se bazează pe ipoteza că măsurile de distanţare socială şi schemele de sprijin guvernamental vor rămâne în vigoare până la începutul lunii iunie, după care vor fi retrase treptat. Conform acestui scenariu, Banca Angliei se aşteaptă la o prăbuşire cu 25% a PIB-ului în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, precum şi o dublare a ratei şomajului, până la 9%.

Germania a intrat în recesiune în mai

Germania a intrat în recesiune, după ce a înregistrat cea mai mare scădere economică trimestrială de la criza financiară din 2009, informează BBC.

Cea mai mare economie din Europa a avut o scădere de 2,2% în primele trei luni din 2020, după ce magazinele și activitățile economice au fost închise la mijlocul lunii martie de teama răspândirii epidemiei de coronavirus.

Related posts

În Portul Giurgiulești intervine tehnica grea pentru dezasamblarea construcției silozului

AlbasatTV, Nisporeni

BNM examinează câteva solicitări legate de dețineri de control în capitalul unor bănci

Albasat

O universitate din România a suspendat cursurile preventiv din cauza numărului mare de studenți italieni

Albasat

Leave a Comment