În Moldova a fost lansat Centrul European al Consumatorului (ECC), destinat protejării și informării consumatorilor în raport cu drepturile lor și soluționării amiabile a litigiilor. Centrul va sprijini cetățenii moldoveni în cazul disputelor apărute ca urmare achiziționării de produse și servicii din Uniunea Europeană și, invers, va facilita accesul la justiție pentru cetățenii europeni care au probleme cu produsele sau serviciile cumpărate în Moldova, transmite IPN.
„Ne dorim să oferim asistență gratuită consumatorilor pentru a rezolva conflictele transfrontaliere între aceștia și companii. Fiecare țară membră UE are un Centru European al Protecției Consumatorilor, iar, prin această rețea, vom putea ajuta consumatorii moldoveni să beneficieze de consiliere atunci când întâmpină dificultăți în prestarea serviciilor sau produselor achiziționate în UE și invers, dacă cetățenii europeni întâmpină probleme legate de calitatea produselor achiziționate din Moldova”, a explicat Mihaela Pascal, directoarea executivă a ECC.
Crearea și gestionarea unui astfel de centru face parte din angajamentele Moldovei în procesul de integrare europeană, urmărind îmbunătățirea standardelor de calitate și siguranță ale produselor și serviciilor de pe piața națională. Acesta este încă un pas sigur că Moldova, continuă ascensiunea sa pe drumul aderării.
Șeful-adjunct al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Mate Csicsai, a subliniat importanța protecției consumatorilor în contextul integrării: „Protecția consumatorilor este un subiect esențial pe agenda de asociere a Republicii Moldova. Ne dorim ca fiecare consumator din UE să fie protejat de produse și servicii neconforme. Este vital să ne asigurăm că fiecare familie, fiecare copil, beneficiază de standarde de calitate europene. O protecție eficientă a consumatorului garantează buna funcționare a pieței unice europene și permite ca drepturile cetățenilor din toate colțurile Europei să fie respectate în mod uniform”.
Oficialul a subliniat că acest centru va contribui nu doar la medierea litigiilor transfrontaliere, ci și la facilitarea compensării pentru servicii necorespunzătoare, cum ar fi zborurile întârziate sau produsele nesigure. „Este esențial ca părinții să știe că jucăriile sunt sigure pentru copiii lor și că alimentele de pe masa fiecărei familii respectă standardele de calitate. Totodată, o structură integrată, capabilă să reglementeze domenii diverse – de la siguranța alimentară la telecomunicații – va permite o aplicare mai eficientă a legislației europene”, a mai adăugat acesta.
Mate Csicsai a menționat că în prezent Republica Moldova dispune de peste 10 instituții care acționează în sectoare variate de protecție a consumatorului, cum ar fi produsele alimentare, telecomunicațiile, transportul și altele. Fragmentarea acestei servicii face dificil pentru consumatori să găsească rapid soluții eficiente. De aceea, Delegația UE consideră că întărirea capacităților instituționale din Republica Moldova este crucială pentru o gestionare integrată și eficace a protecției consumatorilor.
În viziunea IPRE, un sistem robust de protecție a consumatorilor contribuie esențial la armonizarea cu acquis-ul comunitar și, astfel, la întărirea parcursului de aderare europeană al Moldovei. Într-o analiză, IPRE subliniază importanța consolidării unui sistem coerent de protecție a consumatorilor în Republica Moldova, având în vedere că o integrare eficientă cu piața unică europeană presupune o armonizare a standardelor de protecție a drepturilor și intereselor consumatorilor.
IPRE a mai subliniat că un sistem de protecție eficient este esențial pentru ca cetățenii moldoveni să beneficieze de aceleași drepturi și siguranță în achiziții ca cei din statele membre ale UE. IPRE consideră că lansarea Centrului European al Consumatorului reprezintă un pas esențial pentru a asigura o aliniere rapidă la cerințele pieței unice și pentru a crește nivelul de protecție al consumatorilor, îmbunătățind accesul la servicii de calitate și reducând riscul produselor neconforme.
Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova a fost creat în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova, vizând sprijinirea consumatorilor în relațiile comerciale transfrontaliere și consolidarea legislației naționale, pentru a facilita integrarea în piața unică europeană.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul