Mihail Vlah, consilierul bașcanei Evghenia Guțul, a fost reținut de către oamenii legii, după ce a îndemnat, într-o postare pe rețele de socializare, la „omorul” actualei președinte Maia Sandu și al ex-președintelui țării Igor Dodon, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției, anunță într-un comunicat de presă, despre percheziționarea și reținerea unui consilier al guvernatorului UTA Găgăuzia, în seara zilei de 8 noiembrie, după ce, în aceeași zi, el a instigat la acțiuni violente împotriva unui actual și fost demnitar de rang înalt.
Mihail Vlah a îndemnat, pe Facebook, la uciderea celor doi din motive de prejudecată. El a acuzat Partidul Socialiștilor de alianță cu Partidul Acțiune și Solidaritate, spunând că această alianță „a distrus țara”. Consilierul a îndemnat oamenii să „nu-l mai creadă pe Igor Dodon și sateliții săi, pentru că Sandu este un dușman real și deschis al poporului, iar Dodon este unul închis”. Din acest motiv, „ambii trebuie uciși”, a declarat consilierul.
Ulterior, Mihail Vlah și-a redactat postarea, înlocuind fraza care se referă la „uciderea” celor doi demnitari cu expresia „înlăturarea cu mătura poporului”.
Consilierul reținut pentru 72 de ore este acum în rol de bănuit pentru instigare la violență, manifestată prin îndemn public, împotriva unei categorii de persoane, din motive de prejudecată.
- Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere
- Cursul valutar oficial la 26.12.2024
- Documentarea celor 140 de mii de oameni care s-au lăsat corupți electoral abia începe
- Școlile vor înființa unități speciale pentru educația copiilor cu dizabilități severe
- O rachetă rusească a survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova