ALBASAT
Societate

Accesul în bisericile din Grecia va fi restricționat pentru nevaccinați

Guvernul Greciei a anunțat, joi, implementarea de noi măsuri anti-pandemice de forma unor restricții pentru nevaccinați. Printre acestea se numără și interdicția de a intra în spații închise, cu excepția restaurantelor și localurilor în care se ia masa. Restricțiile vor intra în vigoare de luni și se vor aplica și pentru biserici, unde nevaccinații vor putea intra doar cu test negativ.

„Începând de luni, persoanele nevaccinate nu vor avea voie să intre în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul grec, într-un discurs adresat naţiunii, îndemnându-şi concetăţenii să se vaccineze, conform Agerpres. Până în prezent, persoanele nevaccinate puteau intra în spaţii închise pe baza unui test negativ.

Având în vedere reticenţa puternicei Biserici Ortodoxe Grece de a respecta măsurile pentru ţinerea sub control a pandemiei, premierul a mai spus și că persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în biserici fără a avea un test negativ. Purtarea măştii este în continuare obligatorie pentru toată lumea în spaţii închise şi în zonele pentru adunări în aer liber.

„Este o acţiune iminentă pentru protecţia populaţiei”, a spus Kyriakos Mitsotakis, precizând că „nouă din zece persoane” intubate în prezent în spitalele din ţară sunt nevaccinate. Cu o rată de vaccinare de aproximativ 63%, Grecia, țară 10,7 milioane de locuitori, nu se află la nivelul altor ţări europene, a amintit premierul elen. Aproximativ 575.000 de locuitori cu vârsta peste 60 de ani nu sunt vaccinaţi, a menţionat el.

De la sfârşitul lunii octombrie, numărul îmbolnăvirilor a continuat să crească, de la 3.600 în 29 octombrie la 6.150 o săptămână mai târziu şi la 7.317 miercuri, potrivit bilanţului zilnic furnizat de organizaţia naţională de sănătate publică (Eody).

„A treia doză de vaccin este decisivă” mai ales pentru persoanele în vârstă, a spus Kyriakos Mitsotakis, subliniind că certificatul de vaccinare pentru persoanele peste 60 de ani nu va mai fi valabil la şapte luni de la ultima doză de vaccin.

Related posts

Zece asociații de locatari vor beneficia de audit energetic al blocurilor locative

AlbasatTV, Nisporeni

Evoluția situației epidemiologice și a procesului de vaccinare anti-COVID-19 în Nisporeni

Albasat

Жизнь молдаван в Италии во время пандемии

Albasat

Leave a Comment