ALBASAT
Societate

Acciza la motorină se propune a fi compensată integral pentru fermierii mici și mijlocii

Statul ar putea să compenseze integral agricultorilor mici și mijlocii acciza pentru motorină. Și în proporție de 30% pentru agricultorii mari, care au active de peste 50 de milioane și un potențial financiar majorat. Măsura vine să atenueze efectul negativ al creșterii prețului la motorină și face parte dintr-un pachet de măsuri urgente pentru reducerea impactului negativ asupra agricultorilor. Despre aceasta a anunțat ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, la o conferință de presă, transmite IPN.

„Pentru reducerea impactului negativ de la majorarea prețului la motorină s-a luat decizia de plată la 100% din costul accizei și asta este 2,95 lei la fiecare litru de motorină până la cantitatea de 64 de tone de motorină folosită de un agent economic”, a spus Vladimir Bolea.

În cazul procesatorilor, din fondul de rezervă al Guvernului se formează un fond de 93 de milioane de lei pentru compensarea accizelor la păcură și motorină folosită în procesele de producere. Potrivit ministrului agriculturii, împreună cu Ministerul Finanțelor va fi elaborat un regulament de aplicare a compensațiilor. Măsura se referă la fabricile care pot trece de la gazul natural la păcură.

Directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalîc, a comunicat că Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru prima dată constituie 1  750 000 000 de lei. „O astfel de sursă financiară, ce provine direct doar din bugetul de stat, AIPA nu a mai gestionat, este în premieră. Sursele financiare se distribuie pe mai multe programe de susținere”, a spus Diana Coșalîc.

Pentru primul semestru, peste 2100 de producători agricoli au solicitat sprijin financiar pentru a fi rambursată acciza la motorina utilizată până la 30 noiembrie. Cei care o să utilizeze motorina pentru perioada de toamnă, până la 15 noiembrie, vor putea să depună dosarul pentru al doilea semestru.

Related posts

LIVE/Maia Sandu susține un discurs în cadrul Conferinței Internaționale Anticorupție de la Washington

AlbasatTV, Nisporeni

Eroismul veteranilor de război din Nisporeni recunoscut prin întâlnirea cu Prim-ministrul Dorin Recean

AlbasatTV, Nisporeni

Tesla a anunțat cea mai rapidă mașină de serie din lume: Viteza maximă 320 km/oră și sprintul 0-100 sub 2 secunde

Albasat

Leave a Comment