ALBASAT
Разное

Actuala Misiune a FMI este una de documentare, Maia Sandu

Premierul Maia Sandu, care a avut astăzi, 2 octombrie, o întrevedere cu Misiunea FMI aflată la Chișinău, menționează că aceasta este una de documentare și că acum nu va fi semnat vreun acord. Totodată, întrebată de jurnaliști, premierul a precizat că urmare a acestei misiuni nu vor avea loc majorări de taxe. Declarațiile au fost făcute după ședința cabinetului de miniștri.„De dimineață am avut o întrevedere la care membrii Misiunii ne-au informat despre discuțiile de la Consiliu, atunci când a fost luată decizia de a aproba debursările. Ne-au comunicat că a existat probabil cea mai lungă discuție, la care au asistat ei. Și aceasta este de bine. Există foarte mult interes la Washington, la Fondul Monetar Internațional. Au apreciat în special acțiunile Guvernului de corectare a deciziilor proaste ale Guvernului precedent. Și au apreciat faptul că noi am reușit foarte repede să ne mișcăm și să finalizăm cele două evaluări”, a notat șefa executivului.Maia Sandu a menționat că „evident se discută și despre bugetul pentru anul viitor”. „Noi le-am comunicat că suntem interesați să avem un buget care ar conduce la creștere economică mai mare, creștere economică de care să beneficieze mai mulți cetățeni. Deci, vrem să avem un buget în care investițiile au o pondere mai mare. Și în următoarele zile o să discutăm pe aceste subiecte”, a menționat premierul.Întrebată despre politica fiscală, Maia Sandu a declarat că „politica fiscală va fi discutată împreună cu mediul de afaceri, cu societatea civilă în următoarele zile, când vor fi încheiate discuțiile despre buget pe intern”.O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional, condusă de Ruben Atoyan, se află în vizită de lucru la Chișinău în perioada 2-8 octombrie.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Source: albasat.net

Leave a Comment

Fără categorie

Actuala Misiune a FMI este una de documentare, Maia Sandu

Premierul Maia Sandu, care a avut astăzi, 2 octombrie, o întrevedere cu Misiunea FMI aflată la Chișinău, menționează că aceasta este una de documentare și că acum nu va fi semnat vreun acord. Totodată, întrebată de jurnaliști, premierul a precizat că urmare a acestei misiuni nu vor avea loc majorări de taxe. Declarațiile au fost făcute după ședința cabinetului de miniștri.

„De dimineață am avut o întrevedere la care membrii Misiunii ne-au informat despre discuțiile de la Consiliu, atunci când a fost luată decizia de a aproba debursările. Ne-au comunicat că a existat probabil cea mai lungă discuție, la care au asistat ei. Și aceasta este de bine. Există foarte mult interes la Washington, la Fondul Monetar Internațional. Au apreciat în special acțiunile Guvernului de corectare a deciziilor proaste ale Guvernului precedent. Și au apreciat faptul că noi am reușit foarte repede să ne mișcăm și să finalizăm cele două evaluări”, a notat șefa executivului.

Maia Sandu a menționat că „evident se discută și despre bugetul pentru anul viitor”. „Noi le-am comunicat că suntem interesați să avem un buget care ar conduce la creștere economică mai mare, creștere economică de care să beneficieze mai mulți cetățeni. Deci, vrem să avem un buget în care investițiile au o pondere mai mare. Și în următoarele zile o să discutăm pe aceste subiecte”, a menționat premierul.

Întrebată despre politica fiscală, Maia Sandu a declarat că „politica fiscală va fi discutată împreună cu mediul de afaceri, cu societatea civilă în următoarele zile, când vor fi încheiate discuțiile despre buget pe intern”.

O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional, condusă de Ruben Atoyan, se află în vizită de lucru la Chișinău în perioada 2-8 octombrie.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori

AlbasatTV, Nisporeni

În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric

AlbasatTV, Nisporeni

BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

AlbasatTV, Nisporeni

Inundații în 17 localități din România. Cod portocaliu și galben în câteva județe

AlbasatTV, Nisporeni

Noi reguli pentru creșterea porcilor

AlbasatTV, Nisporeni

În Moldova va fi creată e-Arhiva, care va înlocui documentele pe hârtie cu cele digitale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment