Adolescentul suspectat de comiterea unui omor și a mai multor jafuri în satul Caracui, raionul Hâncești, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al Procuraturii General, Maria Vieru, a declarat că băiatul de 17 ani a fost pus sub învinuire pe trei capete de acuzare: omor intenționat, tentativă de omor și tâlhărie.
Un alt băiat, în vârstă de 16 ani, despre reținerea căruia a anunțat poliția, este cercetat în libertate.
În noaptea de miercuri spre joi, băiatul de 17 ani a pătruns în mai multe gospodării și a maltratat stăpânii, cerându-le bani. Unii s-au ales cu vătămări corporale, iar un bărbat a fost omorât. Suspectul a fost depistat în spatele unei case, încercând să se ascundă. Tânărul, locuitor al satului Caracui, era în stare avansată de ebrietate. În timpul percheziției corporale, au fost depistați și ridicați bani care se presupune că au fost luați de la victime.
- Cursul valutar oficial la 27.12.2024
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente