ALBASAT
Diverse

After Poll: Maia Sandu – 54,7% și Igor Dodon – 45,3%

Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, ar acumula 54,7% din sufragii, iar candidatul independent Igor Dodon, susținut de Partidul Socialiștilor, ar acumula – 45,3%, conform rezultatelor exercițiului „After Poll”, efectuat de către un grup de inițiativă din societatea civilă, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, sociologul Vasile Cantarji, de la Compania CBS Research, a declarat că sondajul a fost realizat la telefon între orele 12.00 și 20.00, fiind contactați 5 212 de respondenți. Dintre aceștia, 2 904 au declarat că au fost la vot, iar dintre ei, 1 983 au fost de acord să spună cu cine au votat. În cadrul interviului respondenții au fost întrebați dacă au participat la vot și pentru care din candidați a votat. Rata de refuz a constituit 28%, în comparație cu primul tur, când aceasta a fost cu 10 puncte procentuale mai mare. Sondajul nu include respondenții din diasporă și nici pe cei din regiunea transnistreană.

„Având în vedere deja și datele privind prezența, inclusiv la secțiile de votare deschise peste hotare pentru diasporă, la această etapă putem deja afirma, cu destul de multă încredere, că doamna Maia Sandu a câștigat aceste alegeri”, a notat Valeriu Pașa, expert „WatchDog.MD”.

Ștefan Gligor, expert independent, a declarat că astăzi este o zi de istorică, indiferent de rezultate, pentru că este vorba despre o capacitate incredibilă de mobilizare. Potrivit lui, datele vor fi diferite odată cu calcularea voturilor din stânga Nistrului și din străinătate. „Sper foarte mult că rezultatele afișate nu vor fi afectate grav de acele fraude și încălcări multiple pe care le-am văzut astăzi”, a mai spus expertul.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a menționat că este vorba despre rezultate semifinale, care s-ar putea schimba, ținându-se cont de votul din străinătate. În opinia sa, Igor Dodon ar trebuie să se împace cu rezultatele și să-i predea contracandidatei sale puterea, pentru că, se pare, ea câștigă acest scrutin.

Victor Ciobanu, analist independent, a declarat că această diferență atestată între cei doi candidați de la această oră va mai crește, cu siguranță, la prezentarea datelor finale. Și, în opinia sa, această creștere va fi în favoarea candidatei PAS. Și aici trebuie de luat în calcul votul din străinătate. Potrivit lui, actualul președinte a pierdut lamentabil acest „referendum” privind încrederea pentru toată activitatea sa din ultimii patru ani.  


Related posts

Uniunea Europeană oferă Moldovei 50 de milioane de euro

AlbasatTV, Nisporeni

Radu Marian infirmă că deputații ar câștiga peste 90 de mii de lei: Venitul mediu este de 20-27 de mii

AlbasatTV, Nisporeni

Plăți unice de 3 mii de lei pentru circa 5 500 de copii cu dizabilități severe

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment