ALBASAT
Societate

Agenții economici ies din acest an secătuiți și derutați, iar populația mai săracă, economist

Agenții economici ies din acest an secătuiți și derutați, iar populația mai săracă, constată economistul Viorel Gîrbu. Într-un comentariu pentru IPN, acesta a remarcat că anul 2022 a fost dificil practic în toate domeniile: în agricultură – secetă, în industrie – dezechilibre regională și criză energetică. Aici și criza inflaționistă, scăderea puterii de cumpărare.

„Unde mai pui că nici autoritățile nu prea au știut ce să facă ca să susțină sectorul real, iar Banca Națională a Moldovei, pe deasupra, a mai și înrăutățit semnificativ politica monetară și a menținut un leu „puternic”, adică supraevaluat”, a declarat Viorel Gîrbu.

La finele trimestrului trei, se atestă o scădere de 4% a PIB-ului, cu șanse de a vedea o scădere mai pronunțată la final de an.

Nici așteptările pentru anul viitor nu sunt tocmai optimiste. „Ne așteptăm la o tendință de depreciere a monedei naționale la început de an, asociată anului agricol rău și cheltuielilor aferente importului de resurse energetice”, menționează Viorel Gîrbu.

În 2023 economia, posibil, să-și revină puțin pe fundalul scăderii economice din anul curent, dar speranțe că această revenire să fie una fermă nu prea sunt. „Dacă nu apar crize suplimentare, economia își va reveni încet, pe durata a 2-3 ani”, a precizat economistul.

Related posts

„Шериф” сохраняет лидерство в Национальном дивизионе

Albasat

Alte 588 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 41 144

Albasat

Anunț șocant de la KFC! Renunță la carnea de pui! Cu ce va fi înlocuită aceasta

Albasat

Leave a Comment