ALBASAT
Societate

Alexandru Musteața: Rusia ar avea în plan să invadeze și Moldova la începutul anului 2023

Federația Rusă ar avea în plan să invadeze și Republica Moldova la începutul anului 2023. Punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluțiile războiului din Ucraina. Declarațiile în acest sens au fost făcute de Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate, într-un interviu acordat TVR Moldova, transmite IPN.

Oficialul a menționat că sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova.

„Întrebarea nu este dacă Federația Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informația pe care o deținem noi, Federația Rusă intenționează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, și atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenția să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intențiile lor în raport cu Chișinăul, putem discuta, dar asta este un risc real și foarte înalt”, a afirmat directorul Serviciului de Informații și Securitate.

Alexandru Musteața a mai adăugat că cel mai mare depozit de muniții din Europa, cel de la Cobasna, în regiunea transnistreană, este securizat de ruși, la capacitate maximă. Una dintre ipoteze este utilizarea acestor muniții într-o posibilă confruntare militară.

Completare: SIS a venit cu o precizare la declarațiile lui Alexandru Musteața pentru TVR Moldova. „Directorul SIS a menționat că obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistreană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina.”

Related posts

Igor Grosu: Simbolurile care propagă războiul nu trebuie să aibă loc în societatea noastră

Albasat

Banca Mondială va finanța un proiect ce vizează întreprinderile mici din Moldova

Albasat

Şcoala din satul Vulcăneşti, raionul Nisporeni va fi închisă. Copiii vor fi transferaţi să-şi facă studiile la gimnaziul din Cioreşti

Albasat

Leave a Comment