În perspectiva referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova poate privi către experiența Suediei, care a devenit membru al Uniunii cu un rezultat de 52% voturi în favoare. Ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, spune într-un interviu pentru IPN că, în ciuda rezultatului la limită și a dezbaterilor aprinse despre suveranitate și identitate, decizia a fost respectată și Suedia a continuat pe drumul ales, consolidându-și poziția în cadrul UE.
„Rezultatul a fost unul la limită, așa cum ați menționat, dar a fost un rezultat legitim, care a fost respectat. Am decis să mergem înainte. Acesta este modul în care funcționează democrația – am mers înainte și, câteva luni mai târziu, am devenit membri ai UE. Zece ani mai târziu, am organizat un alt referendum pentru a decide dacă dorim să adoptăm moneda unică europeană, iar răspunsul a fost negativ. Așa ar trebui să se desfășoare lucrurile: chiar dacă rezultatul este la limită, accepți decizia majorității și continui pe drumul ales”, a declarat Fried.
La trei decenii de la aderare, Suedia a beneficiat semnificativ de securitate sporită, dezvoltare economică și libertăți în muncă și educație, ceea ce a generat un sprijin consistent pentru apartenența la Uniune.
Ambasadoarea Suediei a adăugat că, deși la început erau multe îngrijorări similare celor din Moldova, rezultatele concrete au convins cetățenii că UE reprezintă un sprijin solid pentru Suedia.
- Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie
- Ucraina simplifică obținerea cetățeniei pentru etnicii ucraineni din Republica Moldova
- LIVE 🔴 Transmisiune directă de la ședința Consiliului orășenesc Nisporeni
- Rezultate preliminare BAC 2026 la Nisporeni: rata de promovare a crescut la 86,91%, iar 31 de absolvenți au obținut nota 10 din oficiu
- Un tânăr de 18 ani a murit înecat la Soltănești, Nisporeni. Salvatorii lansează un apel către populație

