ALBASAT
Societate

Ambasadorul Ucrainei: Rusia pierde când nu are aliați vest-europeni

Rusia a pierdut orice război atunci când n-a fost sprijinită de aliați vest-europeni, de aceea va pierde și războiul împotriva Ucrainei. Convingerea a fost exprimată de ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko. Potrivit diplomatului, Ucraina are susținerea celor mai prospere țări ale lumii, fapt ce-i va asigura victoria, notează IPN.

La aproape un an de la declanșarea războiului din Ucraina, ambasadorul Marko Șevcenko spune că determinarea poporului ucrainean de a obține victoria în acest război se reflectă și în datele sondajelor. Diplomatul spune că aproape toată populația Ucrainei susține activitatea președintelui Zelensky.

„Toate sondajele făcute la sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an arată că ucrainenii susțin activitatea președintelui Zelenski cam 93 la sută, este o consolidare absolut admirabilă și este prima oară în istoria contemporană a Ucrainei când toată populația susține activitatea liderului național. Problemele economice abia vor începe după încheierea acestui război. Ucraina se va confrunta cu mari dificultăți economice, chiar și în prezent ne confruntăm, dar repet, Rusia a câștigat toate războaiele, cel puțin în Europa, numai când a avut aliați din țările vest-europene. Deci, fără sprijinul aliaților europeni, Rusia pierde și eu sunt sigur că va pierde și acest război. Ucraina este susținută de cele mai bogate și prospere țări ale lumii. După război va începe procesul de reconstrucție și cel de modernizare în vederea europenizării”, a spus Marko Șevcenko în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Ambasadorul ucrainean mai spune că fragmentele de rachetă căzute pe teritoriul Republicii Moldova sunt acțiuni deliberate ale Rusiei menite să inoculeze frică și panică în rândul cetățenilor moldoveni.

„Nu cred că aceste fragmente de rachete au căzut întâmplător. Rusia a ales această traiectorie intenționat ca să destabilizeze situația. Este un instrument în plus de destabilizare, ca oamenilor să le fie frică. Dacă rachetele survolează spațiul aerian, e normal ca oamenii să se teamă. Scopul e ca oamenii să-și piardă liniștea. Când oamenii sunt neliniștiți, ei devin mai receptivi la orice informație chiar falsă”, a mai spus diplomatul ucrainean.

La 24 februarie se împlinește un an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. Potrivit datelor statistice oficiale, făcute publice la începutul lunii februarie 2023 de către Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), în prezent, în Republica Moldova se află estimativ 102 mii de refugiați.

Related posts

Juriștilor Promo-LEX le e interzis accesul în Transnistria. Cauză comunicată de CEDO

Albasat

Este aleasă cea mai nereușită variantă de sprijin a mediului de afaceri, Platforma DA

Albasat

Buletin de ştiri ALBASAT

Albasat

Leave a Comment