ALBASAT
Actualitate Societate

Ambasadorul UE în Moldova: Statele membre ale Uniunii Europene sunt de acord că viitorul Moldovei este în UE

Doi ani în urmă, integrarea europeană era pentru mulți moldoveni un vis, o dorință despre ceva ce știi că este undeva departe și este extrem de greu de atins. Acum, toate statele membre ale Uniunii Europene sunt de acord că viitorul Moldovei este în UE. Declarații în acest sens au fost făcute de către ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. „Totuși, știm, călătoria cea mai lungă începe cu un pas mic, ați pășit”, s-a adresat diplomatul cetățenilor care au venit în curtea Președinției să sărbătorească „Moldova Europeană”. Evenimentul s-a desfășurat în contextul deciziei Consiliului European de a deschide negocierile de aderare cu Moldova, transmite IPN. Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a menționat că decizia de a începe negocierile de aderare a fost luată joi la nivel politic de către liderii țărilor europene. Ea s-a bazat pe raportul Comisiei Europene care a constatat progresele realizate de Moldova în domeniile cheie, precum reforma justiției, lupta împotriva corupției și statul de drept. „Știu că ați depus 120% efort ca să nu existe niciun dubiu referitor la voință fermă a Moldovei de a adera la Uniunea Europeană. Decizia de a începe negocierile de aderare reflectă atât determinarea moldovenilor, cât și angajamentul Uniunii Europene de a-și realiza promisiunile. Sper că acum, când este tot mai clar că Republica Moldova va deveni membru al Uniunii Europene, integrarea europeană va avea un sens național”, a spus șeful Delegației UE în Republica Moldova. Jānis Mažeiks a adăugat că pentru Moldova urmează multă muncă dificilă și multe decizii complexe, dar, spre deosibire de acum doi ani, visul european al Republicii Moldova este o realitate care prinde tot mai mult contur. „Moldova este Europa, Europa este Moldova”, a declarat ambasadorul UE în Moldova. Consiliul European a decis în ședința din 14 decembrie deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova. În aceeași ședință, Georgiei i-a fost oferit statutul de candidat.

Related posts

Maia Sandu: Începând de azi nu mai avem problema insuficienței de vaccin

Albasat

Agricultorii din centrul și sud-estul țării anunță proteste în mai multe raioane

Albasat

Prețul petrolului, la cel mai înalt nivel

Albasat

Leave a Comment