ALBASAT
Societate

Anatol Petrencu: Rusia va fi învinsă și va plăti contribuții de război

Cu sprijinul comunității internaționale, Ucraina va învinge, iar Rusia va plăti contribuții impunătoare de război. Este opinia președintelui Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, și a fost expusă în timpul unei dezbateri publice, organizate de IPN. Potrivit istoricului, retorica propagandiștilor ruși, potrivit cărora Rusia trebuie să preia controlul asupra fostelor state ex-sovietice este una falsă și are menirea de a induce oamenilor nostalgia după măreția Uniunii Sovietice.

Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova spune că Rusia își arogă un drept nemeritat atunci când vorbește despre victoria asupra nazismului în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit istoricului, victoria sovieticilor nu ar fi fost posibilă fără sprijinul logistic, militar și uman al comunității internaționale.

„Uniunea Sovietică s-a destrămat din cauze interne. Pentru americani a fost o surpriză. S-au constituit state independente. Rușii s-au arătat indignați de faptul că au pierdut aceste teritorii, de parcă ar fi fost ale lor. Deși formal au recunoscut independența statelor, a apărut o pătură de nemulțumiți, scriitori, poeți, oameni politici care au considerat că Rusia a suferit o înfrângere în urma Războiului Rece. Încet-încet a fost promovat Putin, care a avut succese la început. Din 2003 se pune problema „ridicării Rusiei din genunchi”, adică revenirea la ceea ce a fost cândva Uniunea Sovietică. De atunci a început pregătirea psihologică a „lumii ruse”. Printre elemente se află și retorica victoriei exclusive a Rusiei, anterior se spunea de Uniunea Sovietică, acum Putin specifică doar Rusia, în câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial. Nimeni nu pune la îndoială efortul URSS în victoria asupra Germaniei naziste, dar propaganda rusă evidențiază doar Rusia, fără a ține cont de ajutorul american, de faptul că au luptat englezii, francezii, polonezii”,  a spus Anatol Petrencu.

Istoricul a făcut referire la discursul prin videoconferință rostit de președintele ucrainean Zelensky în cadrul ultimului summit-ului G7. Liderul ucrainean a menționat că, deocamdată, nu poate fi vorba de negocieri cu Moscova.

„Niciun fel de negocieri cu Putin de acum încolo. El este considerat un criminal de război. Replica e că Ucraina nu va învinge Rusia niciodată, probabil că da. Dar când e vorba de grupul celor 7 state industrializate, SUA, Japonia, Germania, Franța și alte puteri, lucrurile sunt clare. Va fi o alianță antiputinistă”, a mai spus Anatol Petrencu.

Istoricul a mai menționat că în 2022 se repetă scenariul celui de-al Doilea Război Mondial când întreaga comunitate internațională se aliază împotriva unui stat agresor. Anatol Petrencu s-a arătat convins de victoria Ucrainei în acest război, cu sprijinul partenerilor NATO.

„În Rusia cei care strigă sus și tare în favoarea războiului din Ucraina sunt cei care nu vor să plece la război. Oamenii trebuie să înțeleagă că războiul este o mare nenorocire pentru toți și pentru cei care încearcă să cotropească, și pentru cei care își apără patria. Mor oameni nevinovați, copiii, bătrâni. Se distrug case, hidrocentrale. Războiul trebuie condamnat. Aici nu poate fi vorba de nostalgie. Victoria URSS în cel de-al Doilea Război Mondial a fost o victoria a la Pyrus, sovieticii au pierdut 27 de milioane de oameni. Ulterior ceea ce au impus ei, stalinismul, în țările eliberate, n-a fost altceva decât un regim tot atât de dur ca și regimul nazist. Realitățile de astăzi arată că Rusia, deși este considerată o țară cu a doua armată a lumii, nu este capabilă să cucerească Ucraina, nemaivorbind de NATO. Rusia va fi învinsă în acest război și va plăti contribuții de război”, a punctat Anatol Petrencu.

Dezbaterea la tema „Participarea URSS în Cel de-al Doilea Război Mondial: despre victorii și înfrângeri reale”, este ediția a 7-a din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Proiectul este susținut de Fundația germană „Hanns Seidel”.

Related posts

Din 15 iunie se reiau zborurile regulate

Albasat

Armata Națională a recepționat un lot de blindate Piranha din partea Germaniei

AlbasatTV, Nisporeni

Un tablou de Cezara Kolesnik este scos la licitație pentru a ajuta o copilă cu hipoacuzie

Albasat

Leave a Comment