ALBASAT
Societate

Anatol Țăranu: Statul are valoare în măsura în care poate garanta interesele cetățenilor săi

Istoricul și analistul politic Anatol Țăranu spune că un stat nu este o valoare în sine. Statul are valoare în acea măsură în care este capabil să garanteze realizarea intereselor cetățenilor săi. În opinia sa, doar din acest punct de vedere statul are capacitatea de a rezista și are capacitatea de a fi apreciat de cetățenii săi. Fostul ambasador mai spune că în cei 30 de ani de la Independență, Republica Moldova nu a reușit să reziste șocurilor economice sau de alt gen, iar toate problemele sunt interconectate între ele. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice „Rezistența la șoc în Parteneriatul Estic – abordarea UE vs. varianta NATO”, organizate de Agenția de presă IPN.

Anatol Țăranu a declarat că atunci când vine vorba despre rezistența Republicii Moldova la diferite șocuri și provocări, se intră într-o zonă în care Republica Moldova, practic, este atacată din toate părțile, statul fiind vulnerabil aproape la toate capitolele.

Analistul a dat exemplul rezistenței la șocurile economice. Potrivit lui, Republica Moldova este un stat care există aproape 30 de ani. Și în această perioadă, așa și nu a fost capabil să recupereze pierderile pe care le-a suferit în timpul anilor ‘90, atunci când șocurile economice au aruncat economia moldovenească până la un nivel absolut deplorabil.

„Nici astăzi nu am ieșit la nivelul dezvoltării economice, care era încă pe timpul perioadei sovietice, chiar dacă acea perioadă este criticată cu toată vehemența. Și pe bună dreptate, fiindcă a fost o perioadă în care în Republica Moldova, ca și în toată Uniunea Sovietică a fost aplicat un model economic absolut ineficient. Iată că noile reguli de organizare a economiei, în spațiul acesta concret al Republicii Moldova nu și-au arătat întru totul efectele lor. Continuăm să fim repetenți în comparație cu perioada sovietică”, opinează istoricul.

Potrivit lui, în aceste condiții apare întrebarea de ce Republica Moldova nu a rezistat acestor șocuri economice. În viziunea sa, nu există răspunsuri categorice și absolut ferme la această întrebare, pentru toate capitolele. Dar este absolut evident că societatea moldovenească nu a fost capabilă să aplice regulile economiei de piață, în condițiile când nu există stat de drept.

„Intrăm într-o zonă în care toate problemele încep să se interconecteze. Și, practic, atunci când vorbim despre șocurile din economie, vom fi imediat nevoiți să trecem spre acele șocuri care se manifestă în zona democrației, în zona organizării statale ca atare. Și atunci apare o altă întrebare – de ce statul moldovenesc pe parcursul a 30 de ani nu a fost capabil să se constituie într-o formulă eficientă care ar putea să garanteze și economic, dar și social bunăstarea pentru cetățenii săi. Fiindcă un stat nu este o valoare în sine. Statul are valoare în acea măsură în care este capabil să garanteze realizarea intereselor cetățenilor săi”, a menționat Anatol Țăranu.

Dezbaterile „Rezistența la șoc în Parteneriatul Estic – abordarea UE vs. varianta NATO”, sunt ediția a 148-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Related posts

Procuratura Generală s-a adresat structurilor internationale. Care este motivul

Albasat

Cursul valutar oficial la 24.12.2021

Albasat

O nouă tulpină mutantă a variantei Delta, descoperită în India. Ce știu medicii despre Delta Plus

Albasat

Leave a Comment