Portal de știri
Societate

Andrei Spînu: Nu avem un răspuns cert din partea Gazprom ce se întâmplă după 1 octombrie

Incertitudine totală în privința livrării gazelor naturale din Rusia după data de 1 octombrie. Vicepremierul Andrei Spînu spune că partea rusă încă n-a venit cu un răspuns clar, dacă oferă sau nu gaz Republicii Moldova după această dată. Cert este că dacă Rusia nu închide robinetul după 1 octombrie, prețul de achiziție a gazului va fi unul mult mai mic față de cel achitat în prezent, întrucât formula de calcul pentru perioada de iarnă este una avantajoasă pentru Republica Moldova, notează IPN.

Andrei Spînu spune că șeful concernului rus, Alexei Miller, a menționat în timpul discuției telefonice din august că auditul datoriilor Moldovagaz trebuie să fie finalizat până în luna septembrie. Potrivit contractului semnat cu cele două companii de audit, verificările vor fi finalizate abia anul viitor, fapt ce ar putea determina Gazprom să sisteze livrările, fiind invocat motivul nerespectării termenului.

„Nu avem un răspuns cert al celor de la Gazprom referitor la situația de după 1 octombrie. Noi am reiterat poziția noastră, că dorim ca acest contract să rămână în vigoare și să fie livrat gaz în baza formulei din contract. De la 1 octombrie formula se schimbă și este mult mai avantajoasă pentru țara noastră. Cu Miller am discutat despre auditul datoriilor, i-am dat termenul luna martie când va fi finalizat auditul, abia atunci putem discuta despre faptul ce facem cu datoria istorică. El mi-a zis despre sfârșitul lui septembrie și i-am zis că este un termen nerealist pentru că cele două companii selectate abia în septembrie au primit primul set de acte de la Moldovagaz”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Andrei Spînu spune că în eventualitatea în care Gazprom va închide gazul, sistemul centralizat de încălzire din Chișinău va fi trecut pe păcură, iar din banii împrumutați de la BERD va fi procurat gaz de pe piața internațională.

„Avem un credit de la BERD de 300 de milioane, a existat deja un proces de precalificare în timpul căruia au fost selectate 7 companii de la care BERD acceptă să se cumpere gaz. Printre cele 7 companii nu este Gazprom. Banii de la BERD nu pot fi utilizați pentru compensații. Noi le-am comunicat celor din România că vrem să semnăm un contract pe termen lung, cu prevederi pe care să le revedem în fiecare an. Am venit cu propunerea ca până să semnăm un contract pe termen lung, să trecem de această iarnă. Mingea este pe terenul României, când va fi un răspuns, noi vom da curs”, a mai spus Andrei Spînu.

Ieri, șeful Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat că a fost achitată către Gazprom plata pentru luna august, fiind vorba de 9,67 milioane de dolari, însă fără avansul pentru luna septembrie. Potrivit contractului semnat cu Gazprom, Republica Moldova se angajează să achite la data de 20 a fiecărei luni atât plata pentru consumul lunii precedente, cât și 50% din plata în avans pentru luna curentă.

Related posts

Pot fi organizate concerte de amploare? În Germania a început un experiment cu 4.000 de participanți

Albasat

Siegfried Mureșan: Condiția de bază pentru o relație bună dintre UE și Moldova sunt alegerile libere

Albasat

Toyota va reduce producția de mașini cu 40% în septembrie

Albasat

Leave a Comment