ALBASAT
Societate

Antreprenorii din Republica Moldova sunt așteptați la Forumul Economic de la Arad

Antreprenorii din Republica Moldova sunt așteptați la Forumul Economic Internațional „Relansarea dezvoltării și cooperării”, care se va desfășura în perioada 4-6 mai la Arad, România, transmite IPN.

Cea de-a treia ediție a Forumului Economic de la Arad este destinată atât antreprenorilor cu experiență, cât și celor aflați la început de drum, în căutarea de strategii eficiente de business. Evenimentul va reuni mediile de afaceri din România, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Ucraina, Italia și nu numai, oferind o platformă de promovare a afacerilor și dezvoltare a relațiilor între companii.

„Ne propunem să oferim participanților expertiza unor profesioniști din mediul academic și economic, convinși fiind că astfel își vor putea optimiza afacerile într-un context internațional tot mai provocator”, a precizat Ciprian Demeter, președinte al filialei Arad a Patronatului Național Român, co-organizator al evenimentului.

Forumul de la Arad este centrat pe domenii precum energie, sănătate și inovare. Companiile interesate se pot adresa la adresa de e-mail: patronatulnationalroman.arad@gmail.com sau la telefon: 004-0767-539931 și 004-0744-544779.

Related posts

Polonia este deschisă să preia o parte din produsele moldovenești

Albasat

MEC a achiziționat cursuri de recalificare profesională a cadrelor didactice

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova achită 66,5 milioane de lei cotizații și datorii față de organizații internaționale şi regionale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment