ALBASAT
Fără categorie

Anul trecut în Moldova s-au născut cei mai puțini copii de la Independență

Rata fertilității în Republica Moldova este scăzută, aceasta fiind sub nivelul de înlocuire a generațiilor, pentru care cuplurile trebuie să aibă cel puțin doi copii. Anul trecut s-au născut cei mai puțini copii de când Moldova a devenit stat independent. Cea mai scăzută fertilitate se înregistrează la Chișinău, Bălți și Ocnița, iar cea mai înaltă – la Telenești, Cantemir și Sângerei, arată un raport cu privire la situația fertilității la nivel global și în Republica Moldova, prezentat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, transmite IPN.

Boris Gîlca, secretar general în cadrul ministerului, a declarat că Republica Moldova trece prin niște transformări demografice profunde și, cu regret, nu cele mai optimiste. Îmbătrânirea populației și migrația, în special a persoanelor cu vârstă reproductivă, își lasă amprenta. „Moldova se află astăzi printre cele patru-cinci țări ale lumii care trezesc cele mai mari îngrijorări demografice. Pe de altă parte, eu nu aș fi părtașul acestor concluzii foarte pesimiste, fiindcă Moldova are viitor și este important să folosim această oportunitate, această fereastră demografică pentru a gestiona corect politicile proporționale, politicile demografice”, aspus Boris Gîlca.

Rita Columbia, reprezentant UNFPA în Republica Moldova, a menționat că este important ca fetele și femeile să fie conștiente de alegerile pe care le pot face cu privire la planificarea familiei, numărul de copii pe care și-l doresc. UNFPA va sprijini în continuare politicile menite să faciliteze crearea unui spațiu favorabil în acest sens.  
Olga Gagauz, vicedirector al Institutului Național de Cercetări Economice, a declarat că,  analizând fertilitatea la nivelul anului 2004 și la nivelul anului 2014, la bază fiind datele recensământului populației dintr-un an și altul, se atestă o tendință de scădere a ratei fertilității. Dacă în anul 2004, erau 2,38 copii per femeie de vârstă fertilă, atunci în 2014 doar 2,1. 8,5% dintre femei nu au născut niciun copil spre sfârșitul vârstei reproductive, adică aproape de 50 de ani.
 
În prezent, pe glob trăiesc 7,6 miliarde de oameni, iar zilnic se nasc peste 300 de mii de copii. Cei mai mulți – în țările din Africa Sub-Sahariană. În 2017 în Moldova s-au născut peste 30 de mii de copii, cu patru mii de copii mai puțini de cât în 2016. Țări cu fertilitate scăzută sunt și Portugalia, Singapore, Polonia, Grecia, Coreea de Sud. Cuplurile au mai puțin de doi copii, adică sub nivelul necesar de înlocuire a generațiilor.

Related posts

Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori

AlbasatTV, Nisporeni

În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric

AlbasatTV, Nisporeni

BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

AlbasatTV, Nisporeni

Inundații în 17 localități din România. Cod portocaliu și galben în câteva județe

AlbasatTV, Nisporeni

Noi reguli pentru creșterea porcilor

AlbasatTV, Nisporeni

În Moldova va fi creată e-Arhiva, care va înlocui documentele pe hârtie cu cele digitale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное

Anul trecut în Moldova s-au născut cei mai puțini copii de la Independență

Rata fertilității în Republica Moldova este scăzută, aceasta fiind sub nivelul de înlocuire a generațiilor, pentru care cuplurile trebuie să aibă cel puțin doi copii. Anul trecut s-au născut cei mai puțini copii de când Moldova a devenit stat independent. Cea mai scăzută fertilitate se înregistrează la Chișinău, Bălți și Ocnița, iar cea mai înaltă – la Telenești, Cantemir și Sângerei, arată un raport cu privire la situația fertilității la nivel global și în Republica Moldova, prezentat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, transmite IPN.

Boris Gîlca, secretar general în cadrul ministerului, a declarat că Republica Moldova trece prin niște transformări demografice profunde și, cu regret, nu cele mai optimiste. Îmbătrânirea populației și migrația, în special a persoanelor cu vârstă reproductivă, își lasă amprenta. „Moldova se află astăzi printre cele patru-cinci țări ale lumii care trezesc cele mai mari îngrijorări demografice. Pe de altă parte, eu nu aș fi părtașul acestor concluzii foarte pesimiste, fiindcă Moldova are viitor și este important să folosim această oportunitate, această fereastră demografică pentru a gestiona corect politicile proporționale, politicile demografice”, aspus Boris Gîlca.

Rita Columbia, reprezentant UNFPA în Republica Moldova, a menționat că este important ca fetele și femeile să fie conștiente de alegerile pe care le pot face cu privire la planificarea familiei, numărul de copii pe care și-l doresc. UNFPA va sprijini în continuare politicile menite să faciliteze crearea unui spațiu favorabil în acest sens.
Olga Gagauz, vicedirector al Institutului Național de Cercetări Economice, a declarat că, analizând fertilitatea la nivelul anului 2004 și la nivelul anului 2014, la bază fiind datele recensământului populației dintr-un an și altul, se atestă o tendință de scădere a ratei fertilității. Dacă în anul 2004, erau 2,38 copii per femeie de vârstă fertilă, atunci în 2014 doar 2,1. 8,5% dintre femei nu au născut niciun copil spre sfârșitul vârstei reproductive, adică aproape de 50 de ani.

În prezent, pe glob trăiesc 7,6 miliarde de oameni, iar zilnic se nasc peste 300 de mii de copii. Cei mai mulți – în țările din Africa Sub-Sahariană. În 2017 în Moldova s-au născut peste 30 de mii de copii, cu patru mii de copii mai puțini de cât în 2016. Țări cu fertilitate scăzută sunt și Portugalia, Singapore, Polonia, Grecia, Coreea de Sud. Cuplurile au mai puțin de doi copii, adică sub nivelul necesar de înlocuire a generațiilor.

Urmăreşte-ne şi pe  https://www.albasat.net

Leave a Comment