Procedura de eliberare a acordului șefului misiunii diplomatice/oficiului consular, precum și programul de lucru au fost modificate pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită depunerea jurământului de credință față de România la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie. Astfel, eliberarea acordului nu mai este condiționată de locurile alocate de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare. După obținerea acordului, persoanele trebuie să se adreseze direct ANC în vederea obținerii unei programări la sesiunile organizate la sediul din București, informează Ambasada României, citată de IPN.
Pot depune jurământul de credință la sediul ANC persoanele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România și cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.
Pentru depunerea jurământului de credință la ANC, persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege, și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova. Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC. Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.
Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora. Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.
Ambasada României mai informează că accesul în sediul Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău este permis numai în următoarele condiții: purtarea obligatorie a măștii de protecție, lipsa simptomelor asociate COVID-19 (temperatură ridicată, tuse, rinoree, respirație dificilă), menținerea distanței fizice (mai mare de 1 m) și prezentarea email-ului cu data programării.
previous post